Cind eram la gradinita aveam sortzuletz bleu. Unul de bumbac si unul de plastic. Pe amindoua le uram cu pasiune. Vroiam sa ma imbrac cu hainele mele. Singurului motiv pentru care as fi imbracat oroarea era funda de la git. Erau foarte la moda (cel putin in mintea mea) pampoanele, mari si rotunde, albe-albe sau rosii-rosii, apretate, ca niste bujori in plin sezon. Mama, in necunostiinta de cauza si nefiind, ca mine, in pas cu moda, tinea mortis insa sa-mi atirne la git funde. Funde! Nu pampoane, ci funde?! Si nu albe sau rosii, ci roz sau bleumarin! Oh, cit am plins, cit am amenintat cu greva prin infometare, cu demisia, cu moartea. Mama a ramas neinduplecata: pamponul e un kitch infect, funda roz e mai frumoasa!
Toate pina intr-o zi. Atunci am fost facuta soim al patriei. Nu am fost niciodata mai fericita ca in ziua in care m-a imbracat mama din cap pina-n picioare in uniforma de plastic: camasa portocalie, cravata rosie, fusta si palarie bleumarin! Oh, n-am fost mai mindra in viata mea. Credeam ca mai mare si mai importanta n-am sa cresc niciodata. Altceva nu mai tin minte..
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Era un cantec:
ReplyDeleteSoimii patriei
Soimii patriei
Spre lumina vor zbura
Soimii patriei
Soimii patriei
Doar prin tine tzara meeeeea.
Ba nu, era asa:
ReplyDeleteJur, cu mina pe fundita
Si cu fundul pe olita,
Sa cresc mare si voinic
Si sa nu maninc nimic.
(ca atunci nu se reinventase i din a, eram inapoiati, cu i din i)