Sunday, December 20, 2009

Claparii

Aveam tot cam 5 ani. Ori poate 6.. Era ajun de Craciun si desi n-am crezut niciodata cu tot sufletul in Mos Gerila (ruda saraca a lui Mos Craciun), totusi ma prefaceam ca il astept fiindca mama si tata inca mai credeau in el si nu vroiam sa fiu eu aia care sa le dea vestea proasta.. Mai mereu mi s-a parut dubios acest individ care se furiseaza noaptea in casele oamenilor si le aduce cadouri. La toti intr-o singura noapte?! Si de unde are bani sa cumpere pentru toti si de unde stie el ce vrea fiecare? Si, mai ales, de se chinuie adultii sa se imbrace ca el si sa-l imite ca sa pacaleasca copiii? Asta cind e foarte clar ca de fapt piticii (sau veveritzele) aduc cadouri la copii si oameni.
De asta m-am convins atunci. Nu mai tin minte cu ce ma ocupam in momentul ala, dar imi aduc aminte soneria de la usa si apoi pe tata strigind dupa mine, gituit de emotie.
- Dona, vino repede, a venit un pitic (sau veveritza, ca nu-mi mai amintesc exact) si a lasat un pachet la usa. A zis ca e pentru tine.
Evident, am alergat intr-un suflet sa-l vad pe pitic. Ajung la usa.
- Unde? Unde e piticul??
- Ah, uite-l, acolo! Oh, tocmai a dat coltul, imi zice tata aratindu-mi pe geam undeva afara in noapte.
O jumatate de ora am stat atirnata pe geam, sperind ca poate se va intoarce. Dar nu s-a intors..
A lasat insa pe pres cea mai mare cutie de cadou pe care am vazut-o vreodata. Era aproape cit mine de mare. O cutie mare de carton colorata, cu miner de plastic. Iar inauntru erau cei mai frumosi clapari din viata mea!

Tuesday, November 10, 2009

Adelutza

Adelutza e numele care m-a urmarit in cosmarele copilariei. Adelutza era premianta intii, spre deosebire de mine care nu reuseam sa trec mai departe de premiul 2. Iar cind n-am mai luat premiu am ramas repetenta, asta mult mai tirziu insa..
Adelutza facea balet, pian si germana iar eu nu faceam decit cor si vioara. Adelutza isi facea mereu patul iar camera ei era o vitrina luxoasa cu jucarii aranjate frumos, in ordine alfabetica, sau dupa inaltime, nu mai imi amintesc precis. La mine in camera era greu de pasit fara sa ranesti vreo ratzusca de plastic sau vreo papusa tunsa scurt si fara breton. Iar patul era facut numai la suprafatza, in cel mai fericit caz, fiindca imi amintesc si acum argumentul meu suprem cu care am luptat impotriva-i (de cind ma stiu am fost o eficienta): de ce sa pierd vremea sa fac patul cind oricum peste citeva ore il stric la loc?
Adelutza avea pianina acasa si oricind eticheta si musafirii cereau, se aseza cuminte pe scaunel si performa la cerere. Eu urlam si bateam din picior si nici in ruptul capului nu vroiam sa cint la vioara, nici macar „multi ani traiasca”.
Am reintilnit-o pe Adelutza dupa ani de zile in care n-am putut s-o vad in ochi. Se facuse o fata de gasca, mergea cu cortul la munte si nu-mi purta pica pentru anii in care mi-a fost cel mai nesuferit model.

Sunday, February 15, 2009

Flori

Flori era vecina mea de la 1, care m-a muscat de mina cind eram mici ca i-am tinut usa sa nu intre in scara. Cu Flori mergeam la furat corcoduse si prune verzi –desi eu nu maninc fructe necoapte- ne dadeam cu bicicletele si cu rotinele, ne jucam leapsa si ‘fatzea’. Cu Flori ma jucam pe presul din fata apartamentului ca mama imi interzicea sa aduc copii in casa si mi-era lene sa car toate jucariile un etaj mai jos. Iar cind eram pedepsita ii trimiteam pe geam chestii legate de o sfoara.
Dar atunci aveam 5 ani. Facusem o cazemata in spatele bancii din fatza scarii. Eu aveam pantaloni bleumarin crosetati de mama, cu solzi grosi de zapada inghetata urmare a procesului de constructie, care incetineau miscarile dar –paradoxal- tineau de cald. Flori era o mincinoasa si avea o gura cit-o shura cu care-l striga mereu pe frate-sau mai mare cind se simtea in pericol.
- Tu citi ani ai, m-a intrebat atunci Flori?
- Cinci, am zis.
- Oh, deci nu mergi la scoala anul asta.?.
- Pai, nu… tu?
- Oh, eu daaa, a mintit Flori cu nerusinare! Eu am deja 6 ani!
Aproape am plins de rusine si invidie.. Scopul meu in viata la 5 ani era sa fac 6 ani.

Thursday, February 5, 2009

Soimul Patriei

Cind eram la gradinita aveam sortzuletz bleu. Unul de bumbac si unul de plastic. Pe amindoua le uram cu pasiune. Vroiam sa ma imbrac cu hainele mele. Singurului motiv pentru care as fi imbracat oroarea era funda de la git. Erau foarte la moda (cel putin in mintea mea) pampoanele, mari si rotunde, albe-albe sau rosii-rosii, apretate, ca niste bujori in plin sezon. Mama, in necunostiinta de cauza si nefiind, ca mine, in pas cu moda, tinea mortis insa sa-mi atirne la git funde. Funde! Nu pampoane, ci funde?! Si nu albe sau rosii, ci roz sau bleumarin! Oh, cit am plins, cit am amenintat cu greva prin infometare, cu demisia, cu moartea. Mama a ramas neinduplecata: pamponul e un kitch infect, funda roz e mai frumoasa!
Toate pina intr-o zi. Atunci am fost facuta soim al patriei. Nu am fost niciodata mai fericita ca in ziua in care m-a imbracat mama din cap pina-n picioare in uniforma de plastic: camasa portocalie, cravata rosie, fusta si palarie bleumarin! Oh, n-am fost mai mindra in viata mea. Credeam ca mai mare si mai importanta n-am sa cresc niciodata. Altceva nu mai tin minte..

Saturday, January 31, 2009

Gina

Ar fi putut sa ma cheme Gina. Nu ca ar fi ceva rau in a te chema Gina. Dar orisicit! Gina?!
Cred ca aveam in jur de 4 ani, veneam cu mama de la gradinita, eu tiram pe umar saculetzul pe care imi cususe numele cu atza verde. Cred ca ne tineam de mina iar eu nu-i ajungeam inca pina la briu. Gardul de pe alee care acum abia imi trece de genunchi mi se parea cit mine de inalt.
Mergind eu asa, cu ochii in pamint, cu teama ca cel mai important lucru din viata iti poate fi refuzat, i-am marturisit mamei ca nu mai vreau sa ma cheme Dona. E prea neobisnuit, copiii rid de mine si de numele meu si nu se joaca cu mine decit daca aduc toate jucariile.
Mama s-a uitat serioasa la mine –probabil cu greu strapinindu-se sa nu lesine de ris- si m-a intrebat, firesc:
- Dar cum ai vrea sa te cheme?
- Gina!
Gina era colega mea de la gradinita. Avea un par minunat, saten, cirliontat si bogat. Si mai mult decit atit. Mama ei era vinzatoare la Gogoserie. Ce-si mai putea dori de la viata un asemenea copil? Un par de zina si acces nelimitat la gogosi cu zahar poarta si acum in mintea mea un singur nume: Gina.

Friday, January 30, 2009

Preludiu

As fi vrut sa incep cu inceputul dar e mai bine sa incepi de oriunde decit sa nu incepi deloc. Zau asa! Printr-o intimplare absurda pentru virsta noastra de cucoane fara coc ajunse aproape de jumatatea vietii, am primit niste intrebari absolut ridicole la care sunt nevoita sa raspund ca sa nu fiu scoasa de pe lista de Craciun. Raspunsurile de mai jos ar putea sa ma defineasca intr-un fel sau altul.. depinde cum citesti..
Orisicum.

*Ce îti place sa faci atât de mult încât ai plati pentru asta?
Shopping!

*Daca ai afla azi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Exact acelasi lucru, doar ca as incepe mai tirziu si as termina mai devreme.

*Daca ai câstiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Plus, mi-as cumpara o masina decapotabila (pentru vara) si una de teren (pentru iarna) si m-as duce la serviciu de la ora 11 in loc de 9, doar atunci cind simt nevoia sa socializez. In rest as lucra de-acasa.

*Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar din tara?
Wanted!

*Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerera?
Daca n-ar fi murit, ar mai fi trait si astazi…

*Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie?
Numele meu corect!

*Când erai mica ce le raspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?
Initial am vrut sa fiu sofer pe salvare. Apoi am vrut sa fiu psihiatru. Intr-un final m-am hotarit: am vrut sa fiu cismea.

*Ce ai face, daca ai stii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Nu m-as mai deranja.

*Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Sa faceti ce face ma-ta mare nu ce zice ea!

*Daca ai putea acum sa te proiectezi în viitor, în ultima zi a vietii tale si sa îti iei un interviu, care sunt alea 3 întrebari pe care ti le-ai adresa?

1.Va simteti bine?
2.Vreti ceva de baut?
3.Ce mai conteaza ce-a fost ieri?