Tuesday, November 10, 2009

Adelutza

Adelutza e numele care m-a urmarit in cosmarele copilariei. Adelutza era premianta intii, spre deosebire de mine care nu reuseam sa trec mai departe de premiul 2. Iar cind n-am mai luat premiu am ramas repetenta, asta mult mai tirziu insa..
Adelutza facea balet, pian si germana iar eu nu faceam decit cor si vioara. Adelutza isi facea mereu patul iar camera ei era o vitrina luxoasa cu jucarii aranjate frumos, in ordine alfabetica, sau dupa inaltime, nu mai imi amintesc precis. La mine in camera era greu de pasit fara sa ranesti vreo ratzusca de plastic sau vreo papusa tunsa scurt si fara breton. Iar patul era facut numai la suprafatza, in cel mai fericit caz, fiindca imi amintesc si acum argumentul meu suprem cu care am luptat impotriva-i (de cind ma stiu am fost o eficienta): de ce sa pierd vremea sa fac patul cind oricum peste citeva ore il stric la loc?
Adelutza avea pianina acasa si oricind eticheta si musafirii cereau, se aseza cuminte pe scaunel si performa la cerere. Eu urlam si bateam din picior si nici in ruptul capului nu vroiam sa cint la vioara, nici macar „multi ani traiasca”.
Am reintilnit-o pe Adelutza dupa ani de zile in care n-am putut s-o vad in ochi. Se facuse o fata de gasca, mergea cu cortul la munte si nu-mi purta pica pentru anii in care mi-a fost cel mai nesuferit model.