Cea mai mare cadere a avut loc cind eram de vreo 6 ani, la ceva vreme dupa ce am baut din substantele de developat foto ale lui tata si am ajuns la urgenta. Cred ca Dumnezeul betivilor atunci m-a luat in evidenta, caci din cele doua tavi cu substante, legenda spune ca am ales-o tocmai pe aia care nu era otravitoare.
Oricum, dupa peripetia asta, am stat linistita o vreme. Ma dadeam cu burta pe balustrada roz si lucioasa din bloc, cu capul in jos printre scari. Visam cum intr-o zi o sa puna cineva o balustrada lunga, unduitoare si neintrerupta, sa alunc de la etajul 2 pina la parter ca-n desene animate. Aveam un paltonas maro “ursuletz”, cu gluga si ciucure in virf si fular tras peste nas. Eram viteaza, mama nu stie dar uneori urcam ca maimutzele prin interiorul scarilor agatata de balustrada. Pina intr-o zi cind, nefiind familiarizata inca cu notiunile de centru de greutate si echilibru instabil, m-am scurs printre scari, exact ca-n desene animate, boing-boing de la etajul 2 pina la parter unde m-am prabusit aproape ca Nadia Comaneci intr-un zgomot asurzitor exact in fata cutiei postale. M-am scuturat un pic de praf si mi-as fi continuat drumul, bucuroasa ca am ajuns mai repede jos, daca nu ar fi tabarit pe mine parinti si vecini. Am fost pipaita, intoarsa pe toate fetzele, studiata de cucuie, vinatai si oase rupte. Apoi, cu un ridicat de umeri, am fost lasata in pace. Nu era nimic de facut, nimic nelalocul lui.
De atunci, de fiecare data cind relatez aventura, reactia unanima e: “Ahaa, acum se explica multe!”. Oare?!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Vreo 6 ani ...?
ReplyDeletea) Era la vreo 4,5 ani. O zbardalnica de copila, doamne numai vazusem pana atunci, dar... nici dupa.
De la etajul 2 la parter,la cca. 4,5 ani, logic, se coboara la parter numai incalecand balustrada.
Ca d-aia e balustrada.
Deh...si eu ca omul la 28,29 de ani imi faceam siesta. Deodata ...aud, zdrog, zdrang, pleosc.
Normal, numai tatal Donei sa nu fi, sar in sus, ies pe casa scarii si ...inlemnesc. Odorul, era deja la parter, in genunchi pe treapta si cu capsorul pe treapta superioara.
b)De la 14 ani m-a pasionat fotografia. De la aparatul de foto... la developat. Imi developam singur pozele.
Lucram la niste foto-uri. Mai oboseste omul. Las deschisa usa la baie (laboratorul meu foto) sa ma mai relaxez.
Odorului, i se face sete. Cea mai la indemana posibilitate sa-si potoleasca setea, a fost tavita mea cu solutii foto.
"Grigore Alexandrescu" ne-am numit in noaptea aia.
Norocul a fost ca a baut, fixatorul (in caz de intoxicatii, se fac intravenoase cu solutia asta).
c) N-am terminat...
Plimbare cu bicicleta la Cernica. Tata, eu, istet, fac un scaunel pe bicicleta si odorului sa nu-l lasam singur cu bunicii.
Spre padure, eu cu Dona pe o bicicleta cu scaunel facut pe masura, Mioara cu cealalta bicicleta.
Odorul nu vrea, decat cu galetusa si lopetica (atunci avea aceasta mare pasiune).
Te poti opune ?
Pune plodul pe scaunel, galetusa pe portbagaj, lopetica pe ghidon.
Dupa vreo 5 Km (atunci asa masuram deplasarile cu bicicleta) exact in fata intrepriderii Mioarei, Odorul, copil cuminte, pune mana pe lopatica si o introduce-n spitele rotii din fata ale bicicletei.
Logic. Ne-am dat peste cap.
Iarasi noroc cu... "anticorozivul"...
d) Totusi printre cele mai, nu spun cumplite,
sa indulcesc, neplacute amintiri. Caratul in carca al Donei.
Normal oamenii , in special cei tineri merg si ei la parinti, la nasi.
Intarziam. Stateam cu ei la masa ...
Era pe timpul comunismului. Trebuia sa ne intoarcem si acasa.
La 5 metri de la coborarea din tramvai, Dona numai putea merge. Logic. Se aseza jos spunand ca-i obosita. Era 11, 12 noaptea. Urcam copilul in carca si... dai spre casa.
Nu ma mai durut spatele niciodata ca atunci...
Offf! Dona...mie tare dor de durerea aia de spate, de atunci.
P.S. Spui ca
"De atunci, de fiecare data cind relatez aventura, reactia unanima e: “Ahaa, acum se explica multe!”
Ba din contra, eu cred ca, atunci ti-a venit mintea la cap.
:)) Apropo de caratul in carca ... oare mik mai tine minte cand il cara tat in carca si facea pe calutul? stii tu, niha-iha ... hopa hopa, ajunge in dreptul usi, hopa-cu capu` lui mik in prag :))
ReplyDeleteSi alta mai dura, tot tat il plimba cu landoul pe copchil pana la bunica, si cand sa iasa spre poarta, se intepeneste carutul; normal ca tata, viteaz si "precaut", in loc sa salte carutul peste damb, impinge si impinge, pana "zboara puiu` zboaara", cu tot cu landou fix in cap :))
Asa ca vezi, aveti in comun 'consolidari ale mansardei" :P
@ Balustrada...
ReplyDelete@ rux...
Acu inteleg...
Da,da,da...
C'est la vie, c'est la guerre.
Adica, uite via, uite gara...