Amintiri din Copilarie

5 Lei

2010-10-04T16:16:00.001-05:00

Sunt aproape 30 de ani de cind traiam boiereste cu 5 lei pe zi. Sa va explic. Aveam 6 sau 7 ani si mergeam cu tramvaiul 27 la scoala de muzica. Cu mine tiram o vioara si o plasa cu partituri. Cu mindrie si satisfactie imi amintesc cite babe am ciomagit accidental peste picioare clipind des din gene (ca un diavol deghizat ce eram) si cite usi de tramvai am ciobit cu cutia neagra de lemn (in speranta ca poate-poate se face farime si mama o sa ma pedepseasca prin a nu ma mai trimite la lectii)... Cutia de vioara mi-a fost nu numai arma alba in lupta pentru un scaun in mijloacele de transport in comun ci si prima unealta de fitness (cealalta a fost trusa de scule a lui tata, pe care ma incapatinam s-o car cind vroiam sa fiu de ajutor la reparat masina).

Asadar, mergeam cu tramvaiul la scoala si pe chestia asta, precum si pentru motivul ca ajungeam inapoi cam o data cu apusul soarelui, uneori primeam 5 lei de cheltuiala. N-am fost niciodata foarte atenta cu banii dar aia 5 lei imi amintesc exact cum ii dramuiam.

In primul rind risipeam 2 lei pe o gogoasa din statie, cumparata de la mama Ginei. Imi amintesc cum stateam la coada in fata gheretei cu un ochi la gogosile care sfiriiau in uleiul incins pe cind cu celalalt pindeam tramvaiul. Gogosile erau delicioase - arse pe-o parte si complet nefacute in mijloc.

Cind terminam lectia de vioara, inainte de a purcede inapoi spre casa ma opream la covrigarie si ma premiam cu un covrig (75 bani) si un sirop (25 bani). Covrigul era tare ca piatra, jumatate mult prea sarat iar cealalta jumatate absolut fara gust. Spre deosebire de sirop - o apa acidulata colorata cu un fir de culoare si gust. O incintare si-un rasfat!

Restul de 1 leu il pastram pentru calatoria cu tramvaiul, in caz de urgenta. Daca reuseam sa ma fofilez necontrolata doua zile la rind, mai faceam de o gogoasa. Abia acum imi dau seama... mereu mi-a fost gindul la mincare, o data nu mi-a trecut prin cap sa economisesc bani pentru o carte!

La furat de corcoduse

2010-05-03T12:57:00.000-05:00

Erau vremuri frumoase cind plecam cu Flori la furat de corcoduse. Presupun ca se subintelege, nu maninc nici corcoduse si nici prune verzi, dar bucuria de a vedea fetzele pline de nervi ale vecinilor pensionari care pazeau cit e ziua de lunga fereastra si pomii din spatele blocului dadea un sens nou, ne implinea vietile noastre de draci costumati in copii.

Imi amintesc cum calatoream dupa-amieze lungi de vara, cutreieram cartiere intregi in cautarea pomului perfect, a crengii cu cele mai multe corcoduse si cei mai periculosi cerberi pazitori de comori. Saream gardul, ne cataram in copac si rodeam ca termitele la fructe, de si acum mi se stringe stomacul de greatza cind ma gindesc. Atunci cred ca mi s-a schimbat metabolismul, de am ajuns sa maninc orice si in orice combinative fara ca stomacul meu sa strimbe din nas dezgustat.

Dupa ce ni se facea gura punga, fiindca ni se rupea inima sa lasam prada pe jumatate consumata , rupeam intreaga creanga ca niste salbatici si o duceam acasa. Imi crestea inima –si cred ca si Flori simtea la fel – cind intram pe strada noastra tirind dupa noi o jumatate de copac plin de fructe. Citeam respectul in ochii celorlati copii care tabarau pe noi sa le dam si lor citeva boabe. Dupa indelungi negocieri si santaje, cei citiva alesi primeau cite ceva. Apoi striga mama dupa mine pe geam. si se rupea complet vraja. Ascundeam creanga intr-un loc in care nu mai cautam niciodata si fugeam in casa unde luam bataie ca am disparut complet atitea ore si e noapte deja si iar nu mi-am facut lectiile pentru a doua zi.

A doua zi o luam de la capat.

Balustrada

2010-03-17T12:56:00.001-05:00

Cea mai mare cadere a avut loc cind eram de vreo 6 ani, la ceva vreme dupa ce am baut din substantele de developat foto ale lui tata si am ajuns la urgenta. Cred ca Dumnezeul betivilor atunci m-a luat in evidenta, caci din cele doua tavi cu substante, legenda spune ca am ales-o tocmai pe aia care nu era otravitoare.

Oricum, dupa peripetia asta, am stat linistita o vreme. Ma dadeam cu burta pe balustrada roz si lucioasa din bloc, cu capul in jos printre scari. Visam cum intr-o zi o sa puna cineva o balustrada lunga, unduitoare si neintrerupta, sa alunc de la etajul 2 pina la parter ca-n desene animate. Aveam un paltonas maro “ursuletz”, cu gluga si ciucure in virf si fular tras peste nas. Eram viteaza, mama nu stie dar uneori urcam ca maimutzele prin interiorul scarilor agatata de balustrada. Pina intr-o zi cind, nefiind familiarizata inca cu notiunile de centru de greutate si echilibru instabil, m-am scurs printre scari, exact ca-n desene animate, boing-boing de la etajul 2 pina la parter unde m-am prabusit aproape ca Nadia Comaneci intr-un zgomot asurzitor exact in fata cutiei postale. M-am scuturat un pic de praf si mi-as fi continuat drumul, bucuroasa ca am ajuns mai repede jos, daca nu ar fi tabarit pe mine parinti si vecini. Am fost pipaita, intoarsa pe toate fetzele, studiata de cucuie, vinatai si oase rupte. Apoi, cu un ridicat de umeri, am fost lasata in pace. Nu era nimic de facut, nimic nelalocul lui.

De atunci, de fiecare data cind relatez aventura, reactia unanima e: “Ahaa, acum se explica multe!”. Oare?!

Prima zi de scoala

2010-03-16T12:46:00.000-05:00

Mereu am fost speciala. Dar cel mai speciala am fost in prima zi de scoala in clasa I. Mi-amintesc parca era ieri. Ne-am trezit de dimineata de tot. As fi dat orice, inclusiv colectia incompleta de carioci colorate, sa fiu lasat sa mai dorm. Fiindca eram adormita si, deci, neatenta, n-am bagat de seama cum m-a scos mama pe usa afara pina in curtea scolii. Aveam in circa un ghiozdan zanganitor si gol pe care nu mi-l amintesc prea bine ca n-avea nimic special, cred ca era aproape urit, nu era nici nu Barbie nici cu pisici nici cu foricele.. dar era totusi ghiozdan, upgrade la sacul alb de gradinita. Am zburdat intr-un picior si m-am afundat in gloata de copii cu parinti si flori. Tovarasa invatatoare ne-a asezat cite doi de mina in careu. Si tocmai cind eram mai guresa si mai vioaie privesc in jur mai atent si am o epifanie ingrozitoare: sunt singurul copil din toata curtea scolii (si probabil din lume!) imbracat in soim al patriei, nu in sortuletul bleu de clasa I. In soim?!? O rusine mai mare n-am patit in viata mea. Vai, cit am mustrat-o pe mama, care a ridicat din umeri si-a zis: pai asta e uniforma de sarbatoare si astazi e sarbatoare, deci soim e bine. Nu a inteles nici pina acum ca toata ziua am fost “aia cu codite din prima banca, imbracata in soim”. Oh, doamne, bine ca nu mi-a pus si ocluzorul la ochelari..

Biscuitul

2010-03-15T16:50:00.003-05:00

Veneam de la scoala, eram prin clasa a doua. Era cald si vara si as fi mincat ceva dulce. Pe vremea aia ceva dulce insemna iaurt cu zahar, piine cu unt si gem sau sirop cu sifon de 25 de bani de la covrigarie. Si cum mergeam eu asa, cu capul in jos, trista-n prispa, vad linga bordura, in praf, chiar linga capacul de canal, un biscuit. Un biscuit dulce, rumen, de culoarea celui mai gustos biscuit posibil. M-am oprit brusc. De cind ma stiu maninc tot ce mi se ofera, cred ca am capatat un stomact captusit cu tabla acoperita cu vopseaua aia cauciucata anticoroziva pe care a inventat-o mama. In acelasi timp stiam ca nu e frumos sa maninci de pe jos, ca poti sa te imbolnavesti, ca cine stie ce soarece a ros la el. Era intr-adevar ciobit un pic intr-un colt biscuitul meu, ca si cubul lui Nichita- atita cit imperfectiunea sa-i sporeasca valoarea. Mi-am adus aminte cum trebuia sa ma spal pe miini, sa spal fructele inainte de a le minca, si in niciun caz sa nu maninc nimic ce mi-a scapat pe jos. Stiam toate astea si totusi biscuitul ala era atit de apetisant si de rotunjor incit singura concesie facuta educatiei primite a fost sa suflu in el de doua ori inainte de a-l hali. Niciodata n-am mincat un biscuit mai bun! Mi-l amintesc si-acum: era un biscuit Voinicel cu miere, ca o plapumioara cu gaurele, patrata si dantelata pe margini.. Nu-mi pare rau nicio clipa ca l-am mincat!

Claparii

2009-12-20T21:02:00.000-06:00

Aveam tot cam 5 ani. Ori poate 6.. Era ajun de Craciun si desi n-am crezut niciodata cu tot sufletul in Mos Gerila (ruda saraca a lui Mos Craciun), totusi ma prefaceam ca il astept fiindca mama si tata inca mai credeau in el si nu vroiam sa fiu eu aia care sa le dea vestea proasta.. Mai mereu mi s-a parut dubios acest individ care se furiseaza noaptea in casele oamenilor si le aduce cadouri. La toti intr-o singura noapte?! Si de unde are bani sa cumpere pentru toti si de unde stie el ce vrea fiecare? Si, mai ales, de se chinuie adultii sa se imbrace ca el si sa-l imite ca sa pacaleasca copiii? Asta cind e foarte clar ca de fapt piticii (sau veveritzele) aduc cadouri la copii si oameni.
De asta m-am convins atunci. Nu mai tin minte cu ce ma ocupam in momentul ala, dar imi aduc aminte soneria de la usa si apoi pe tata strigind dupa mine, gituit de emotie.
- Dona, vino repede, a venit un pitic (sau veveritza, ca nu-mi mai amintesc exact) si a lasat un pachet la usa. A zis ca e pentru tine.
Evident, am alergat intr-un suflet sa-l vad pe pitic. Ajung la usa.
- Unde? Unde e piticul??
- Ah, uite-l, acolo! Oh, tocmai a dat coltul, imi zice tata aratindu-mi pe geam undeva afara in noapte.
O jumatate de ora am stat atirnata pe geam, sperind ca poate se va intoarce. Dar nu s-a intors..
A lasat insa pe pres cea mai mare cutie de cadou pe care am vazut-o vreodata. Era aproape cit mine de mare. O cutie mare de carton colorata, cu miner de plastic. Iar inauntru erau cei mai frumosi clapari din viata mea!

Adelutza

2009-11-10T17:23:00.002-06:00

Adelutza e numele care m-a urmarit in cosmarele copilariei. Adelutza era premianta intii, spre deosebire de mine care nu reuseam sa trec mai departe de premiul 2. Iar cind n-am mai luat premiu am ramas repetenta, asta mult mai tirziu insa..
Adelutza facea balet, pian si germana iar eu nu faceam decit cor si vioara. Adelutza isi facea mereu patul iar camera ei era o vitrina luxoasa cu jucarii aranjate frumos, in ordine alfabetica, sau dupa inaltime, nu mai imi amintesc precis. La mine in camera era greu de pasit fara sa ranesti vreo ratzusca de plastic sau vreo papusa tunsa scurt si fara breton. Iar patul era facut numai la suprafatza, in cel mai fericit caz, fiindca imi amintesc si acum argumentul meu suprem cu care am luptat impotriva-i (de cind ma stiu am fost o eficienta): de ce sa pierd vremea sa fac patul cind oricum peste citeva ore il stric la loc?
Adelutza avea pianina acasa si oricind eticheta si musafirii cereau, se aseza cuminte pe scaunel si performa la cerere. Eu urlam si bateam din picior si nici in ruptul capului nu vroiam sa cint la vioara, nici macar „multi ani traiasca”.
Am reintilnit-o pe Adelutza dupa ani de zile in care n-am putut s-o vad in ochi. Se facuse o fata de gasca, mergea cu cortul la munte si nu-mi purta pica pentru anii in care mi-a fost cel mai nesuferit model.

Flori

2009-02-15T12:57:00.001-06:00

Flori era vecina mea de la 1, care m-a muscat de mina cind eram mici ca i-am tinut usa sa nu intre in scara. Cu Flori mergeam la furat corcoduse si prune verzi –desi eu nu maninc fructe necoapte- ne dadeam cu bicicletele si cu rotinele, ne jucam leapsa si ‘fatzea’. Cu Flori ma jucam pe presul din fata apartamentului ca mama imi interzicea sa aduc copii in casa si mi-era lene sa car toate jucariile un etaj mai jos. Iar cind eram pedepsita ii trimiteam pe geam chestii legate de o sfoara.
Dar atunci aveam 5 ani. Facusem o cazemata in spatele bancii din fatza scarii. Eu aveam pantaloni bleumarin crosetati de mama, cu solzi grosi de zapada inghetata urmare a procesului de constructie, care incetineau miscarile dar –paradoxal- tineau de cald. Flori era o mincinoasa si avea o gura cit-o shura cu care-l striga mereu pe frate-sau mai mare cind se simtea in pericol.
- Tu citi ani ai, m-a intrebat atunci Flori?
- Cinci, am zis.
- Oh, deci nu mergi la scoala anul asta.?.
- Pai, nu… tu?
- Oh, eu daaa, a mintit Flori cu nerusinare! Eu am deja 6 ani!
Aproape am plins de rusine si invidie.. Scopul meu in viata la 5 ani era sa fac 6 ani.

Soimul Patriei

2009-02-05T22:09:00.001-06:00

Cind eram la gradinita aveam sortzuletz bleu. Unul de bumbac si unul de plastic. Pe amindoua le uram cu pasiune. Vroiam sa ma imbrac cu hainele mele. Singurului motiv pentru care as fi imbracat oroarea era funda de la git. Erau foarte la moda (cel putin in mintea mea) pampoanele, mari si rotunde, albe-albe sau rosii-rosii, apretate, ca niste bujori in plin sezon. Mama, in necunostiinta de cauza si nefiind, ca mine, in pas cu moda, tinea mortis insa sa-mi atirne la git funde. Funde! Nu pampoane, ci funde?! Si nu albe sau rosii, ci roz sau bleumarin! Oh, cit am plins, cit am amenintat cu greva prin infometare, cu demisia, cu moartea. Mama a ramas neinduplecata: pamponul e un kitch infect, funda roz e mai frumoasa!
Toate pina intr-o zi. Atunci am fost facuta soim al patriei. Nu am fost niciodata mai fericita ca in ziua in care m-a imbracat mama din cap pina-n picioare in uniforma de plastic: camasa portocalie, cravata rosie, fusta si palarie bleumarin! Oh, n-am fost mai mindra in viata mea. Credeam ca mai mare si mai importanta n-am sa cresc niciodata. Altceva nu mai tin minte..

Gina

2009-01-31T17:41:00.001-06:00

Ar fi putut sa ma cheme Gina. Nu ca ar fi ceva rau in a te chema Gina. Dar orisicit! Gina?!
Cred ca aveam in jur de 4 ani, veneam cu mama de la gradinita, eu tiram pe umar saculetzul pe care imi cususe numele cu atza verde. Cred ca ne tineam de mina iar eu nu-i ajungeam inca pina la briu. Gardul de pe alee care acum abia imi trece de genunchi mi se parea cit mine de inalt.
Mergind eu asa, cu ochii in pamint, cu teama ca cel mai important lucru din viata iti poate fi refuzat, i-am marturisit mamei ca nu mai vreau sa ma cheme Dona. E prea neobisnuit, copiii rid de mine si de numele meu si nu se joaca cu mine decit daca aduc toate jucariile.
Mama s-a uitat serioasa la mine –probabil cu greu strapinindu-se sa nu lesine de ris- si m-a intrebat, firesc:
- Dar cum ai vrea sa te cheme?
- Gina!
Gina era colega mea de la gradinita. Avea un par minunat, saten, cirliontat si bogat. Si mai mult decit atit. Mama ei era vinzatoare la Gogoserie. Ce-si mai putea dori de la viata un asemenea copil? Un par de zina si acces nelimitat la gogosi cu zahar poarta si acum in mintea mea un singur nume: Gina.

Preludiu

2009-01-30T13:31:00.000-06:00

As fi vrut sa incep cu inceputul dar e mai bine sa incepi de oriunde decit sa nu incepi deloc. Zau asa! Printr-o intimplare absurda pentru virsta noastra de cucoane fara coc ajunse aproape de jumatatea vietii, am primit niste intrebari absolut ridicole la care sunt nevoita sa raspund ca sa nu fiu scoasa de pe lista de Craciun. Raspunsurile de mai jos ar putea sa ma defineasca intr-un fel sau altul.. depinde cum citesti..
Orisicum.

*Ce îti place sa faci atât de mult încât ai plati pentru asta?
Shopping!

*Daca ai afla azi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Exact acelasi lucru, doar ca as incepe mai tirziu si as termina mai devreme.

*Daca ai câstiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Plus, mi-as cumpara o masina decapotabila (pentru vara) si una de teren (pentru iarna) si m-as duce la serviciu de la ora 11 in loc de 9, doar atunci cind simt nevoia sa socializez. In rest as lucra de-acasa.

*Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar din tara?
Wanted!

*Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerera?
Daca n-ar fi murit, ar mai fi trait si astazi…

*Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie?
Numele meu corect!

*Când erai mica ce le raspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?
Initial am vrut sa fiu sofer pe salvare. Apoi am vrut sa fiu psihiatru. Intr-un final m-am hotarit: am vrut sa fiu cismea.

*Ce ai face, daca ai stii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Nu m-as mai deranja.

*Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Sa faceti ce face ma-ta mare nu ce zice ea!

*Daca ai putea acum sa te proiectezi în viitor, în ultima zi a vietii tale si sa îti iei un interviu, care sunt alea 3 întrebari pe care ti le-ai adresa?

1.Va simteti bine?
2.Vreti ceva de baut?
3.Ce mai conteaza ce-a fost ieri?