La furat de corcoduse

Erau vremuri frumoase cind plecam cu Flori la furat de corcoduse. Presupun ca se subintelege, nu maninc nici corcoduse si nici prune verzi, dar bucuria de a vedea fetzele pline de nervi ale vecinilor pensionari care pazeau cit e ziua de lunga fereastra si pomii din spatele blocului dadea un sens nou, ne implinea vietile noastre de draci costumati in copii.

Imi amintesc cum calatoream dupa-amieze lungi de vara, cutreieram cartiere intregi in cautarea pomului perfect, a crengii cu cele mai multe corcoduse si cei mai periculosi cerberi pazitori de comori. Saream gardul, ne cataram in copac si rodeam ca termitele la fructe, de si acum mi se stringe stomacul de greatza cind ma gindesc. Atunci cred ca mi s-a schimbat metabolismul, de am ajuns sa maninc orice si in orice combinative fara ca stomacul meu sa strimbe din nas dezgustat.

Dupa ce ni se facea gura punga, fiindca ni se rupea inima sa lasam prada pe jumatate consumata , rupeam intreaga creanga ca niste salbatici si o duceam acasa. Imi crestea inima –si cred ca si Flori simtea la fel – cind intram pe strada noastra tirind dupa noi o jumatate de copac plin de fructe. Citeam respectul in ochii celorlati copii care tabarau pe noi sa le dam si lor citeva boabe. Dupa indelungi negocieri si santaje, cei citiva alesi primeau cite ceva. Apoi striga mama dupa mine pe geam. si se rupea complet vraja. Ascundeam creanga intr-un loc in care nu mai cautam niciodata si fugeam in casa unde luam bataie ca am disparut complet atitea ore si e noapte deja si iar nu mi-am facut lectiile pentru a doua zi.

A doua zi o luam de la capat.